Măcelul a început în toiul nopţii, pe 20 iulie 1999.

În acea noapte, ascunşi sub vălul întunericului, în întreaga Chină, miliţienii au târât zeci de mii de oameni din pat şi i-au băgat cu forţa în dube. Mulţi au fost duşi în închisori și lagăre. Când acestea s-au umplut, au fost duşi pe stadioane. La 10 ani dupa masacrul din Piata Tiananmen, China era din nou întoarsă pe dos la ordinul unui dictator nemilos…

Au urmat anchete extrem de brutale, după tipicul regimului dictatorial de la Beijing. Iar în săptămânile care au urmat, aparatul de represiune a reuşit să aresteze un număr impresionant de oameni, care s-au trezit peste noapte inamicul public numărul unu al Partidului Comunist Chinez (PCC).

Ce vină aveau? Nici una, de fapt. Partidul-stat nu zdrobeşte vinovăţia, ci omoară în principal pentru a-şi menţine controlul absolut. Milioanele de năpăstuiţi ajunşi pe mâna Securităţii chineze aveau un singur lucru în comun: practicau Falun Gong (sau Falun Dafa), o formă tradiţională de exerciţii de qigong, dublată de un set de învăţături morale bazate pe principiile Adevăr, Compasiune, Toleranţă.

În anii ’90, parcurile celei mai populate ţări din lume erau pline de oameni care practicau acest tip de exerciţii cu mișcări line, adânc înrădăcinate în cultura milenară a Chinei. Dintre toate practicile şi şcolile de acest gen ale vremii, Falun Gong a ieşit în evidenţă şi a produs schimbări profunde în societatea chineză.

De ce? Spre deosebire de alte practici care vizau doar ameliorarea condiţiei fizice prin exercitii, Falun Gong punea un mare accent și pe îmbunătăţirea constantă a caracterului moral al individului printr-o formă de autodisciplină interioară denumită „cultivare” în cultura antică chineză. Minte sănătoasă în corp sănătos, cum am spune noi, în Vest.

Prezentată public în mai 1992, practica a cunoscut – graţie beneficiilor sale pentru sănătate, a faptului că era complet gratuită – o evoluţie fără precedent în societatea chineză, ajunsese extrem de populară în rândul oamenilor. Prea populară pentru închistaţii de la conducerea Partidului, care în loc să se bucure că mișcarea ajuta oamenii să devină mai buni și mai sănătoși pe scară largă, astfel încât să poată servi mai bine statul, au început să se teamă că doctrina morală propusă de Falun Gong pune serios în umbră ateismul marxist, învechit şi stupid, care pierduse orice priză la public după masacrul din 1989. Nimeni nu mai credea în doctrina Partidului, care promova principii bolnave precum violența și lupta de clasă, iar popularitatea mişcării Falun Gong arăta din plin acest lucru.

Securitatea, care din 1989 lenevea, căpătase brusc de lucru, prin urmare călăii s-au grăbit să prindă acţiunea. Liderul Partidului Comunist Chinez de atunci, Jiang Zemin, a ordonat zdrobirea grupului şi a dat trei luni pentru îndeplinirea sarcinii. Dictatorul comunist era plin de resentimente la adresa popularei practici – care număra deja 100 de milioane de aderenți (1 din 13 chinezi ajunseseră să practice în doar câțiva ani) – şi era complet posedat de ideea că persecuţia pe care o începea era menită să etaleze măreţia puterii supreme a Partidului.

În efortul său de a „eradica Falun Gong”, Jiang Zemin nu s-a abţinut de la nicio atrocitate. „Nici un mijloc nu a fost considerat excesiv”, „morţile (ca urmare a torturilor, în închisori) urmau sa fie considerate sinucideri”. A creat un serviciu special pentru a implementa măcelul, care raporta direct Biroului Politic – temutul Birou 610 (așa-zisul Gestapol Chinez), asupra căruia aveau control doar cei nouă cei mai puternici politicieni din China.

Lupta cu Morile de Vânt

Sarcina pe care dictatorul Jiang Zemin a dat-o călăilor Partidului nu a fost, însă, una uşoară. Trebuiau să aresteze „Falun Gong” şi să-i facă să „renunţe”. Dar cine era „Falun Gong”? Practicanţii erau oameni normali, de pretutindeni, nu existau liste cu numele lor, nici măcar noţiunea de membru. De unde să-i iei? La ce să-i obligi să renunţe? La „adevăr”, la „bunătate”, la „toleranță”? La exerciții bune pentru sănătate?

Dată fiind situaţia, călăii Partidului au făcut ce ştiau ei mai bine: au bătut, violat, torturat şi ucis, pentru a strânge cât mai multe nume şi pentru a raporta îndeplinirea planului. Au urmat decese în puşcării, cauzate de torturile sălbatice, proteste sporadice şi eminamente paşnice din partea practicanţilor, mai multe torturi, mai multă sălbăticie, mai multe crime.

Cele trei luni au trecut, iar Partidul, la toate nivelurile, înţelegea cu stupoare că a dat peste un grup de oameni complet diferiţi: deşi paşnici, având o moralitate înaltă, nu puteau fi ușor controlaţi prin teroare. Oricâți ar fi omorât PCC, cei rămaşi în viaţă continuau să practice în casele lor, căci pentru mulți dintre ei Falun Gong devenise deja un mod de viață.

Odată începută, însă, persecuţia Partidului nu putea fi lesne oprită – se strânseseră deja mult prea multe crime oribile. Aşa că maşina de ucis a Partidului a tot funcționat producând grozăvii din ce în ce mai mari. Au fost alocate fonduri imense pentru a sprijini persecuţia. Propaganda Partidului a început să demonizeze practicanţii Falun Gong pentru a se asigura de sprijin popular și a face atrocitățile mai ușor de acceptat de către cetățeni.

Nici logistica nu prea făcea faţă. După milioane de oameni arestaţi, puşcăriile şi centrele de detenție deveniseră pline de practicanţi Falun Gong, care trebuiau torturaţi, anchetaţi şi puşi la muncă prin lagăre. Alte zeci de milioane erau afară, protestând paşnic împotriva măcelului, afișând bannere pe blocuri sau prin copaci, scriind pe bancnote mesaje care dezvăluiau crimele regimului sau împărţind pliante informative și discutând cu ceilalți chinezi despre atrocitațile la care sunt supuși.

Astfel că, la un moment dat, Partidul a venit cu o iniţiativă chiar mai diabolică, „soluţia finală” a capitalismului comunist din China: organizarea unei industrii de recoltare de organe, pe viu, cu forţa, de la deţinuţi. De ani de zile, studii și sondaje efectuate de autoritățile din China arătau că exerciţiile practicate de membrii mişcării Falun Gong aveau rezultate umitoare în îmbunătăţirea sănătăţii. Iar piaţa de organe era bănoasă… Se rezolva astfel şi problema aglomerării puşcăriilor. „Carcasele” deţinuţilor dispăreau în cuptoarele de cremare, fără urmă, sau ajungeau în expoziţii de cadavre plastinate, pe care Partidul le plimbă prin lume.

Aşa a apărut cea mai scabroasă formă de persecuţie din istoria cunoscută a omenirii, care ştergea orice formă de umanitate pe care Partidul ar mai fi păstrat-o. Medicina devenea, din cea mai nobilă meserie, o maşinărie de făcut bani şi omorât. Oamenii, pe care orice guvern are datoria să-i protejeze, erau reduşi la nivel de sursă de organe în „ferma de oameni” a Partidului. Capitalismul comunist devenea absolut. Corpurile oamenilor ajungeau de facto proprietatea Partidului-stat, după ani de zile de când conştiinţa lor fusese capturată de marxism.

De ce presa mainstream, mai ales cea din Occident, a scris prea puţin despre acest subiect? Pentru că şi ea a fost făcută părtaşă, prin tăcere, folosind şantajul şi iluzorii avantaje materiale, la acoperirea acestor crime.

🕊️
Vă invităm să semnați petiția pentru oprirea genocidului aici.

„Genocidul Medical”

Dovezile recoltării forţate de organe de la prizonieri Falun Gong au apărut de peste 15 ani dar adevărata amploare a crimelor este încă necunoscută, căci accesul la informații este foarte dificil într-o țară închisă precum China. Chiar și așa, potrivit unui raport independent, intitulat „Recoltarea sângeroasă / Carnagiul: O actualizare”, au avut loc oficial circa 1,5 milioane de transplanturi de când Partidul a declanșat acest „genocid medical”. Probabil tot atâtea crime în serie, căci chinezii – din motive culturale – ezită să își doneze organele, având credința că trupul trebuie să rămână intact după moarte.

Până să înceapă acest genocid, deși populația Chinei este cea mai numeroasă din lume, erau doar câteva sute de donatori voluntari pe an. Practic, deţinuţii politic din China au ajuns să fie executaţi prin extragerea forţată a organelor, devenind astfel victimele industriei macabre patronate de Partidul-stat.

Deşi insuficient mediatizat din varii interese (politice, economice etc.), subiectul a produs ceva reverberaţii la nivel internaţional. Inclusiv Parlamentul European, precum și alte Parlamente ale lumii au adoptat rezoluţii care îl condamnă şi prin care cer regimului comunist de la Beijing să oprească atrocitățile.

Iar în unele ţări precum Israel, Taiwan, Spania, Australia şi Italia, acţiunile regimului comunist chinez au produs schimbări ale legislaţiei fiind interzis aşa-numitul „turism pentru transplant”.

Vă invităm să urmăriţi documentarul Genocidul Medical: Crime în masă ascunse în industria transplantului de organe din China.

Realitatea este însă că, în ciuda faptului că vorbim de crime care le egalează pe cele ale naziștilor, nu există voința politică la nivel internațional să se abordeze acest subiect în mod tranșant pentru că regimul de la Beijing este extrem de influent și sunt interese economice în joc, și nu numai.

„Regimul chinez s-a angajat în uciderea în masă a unor oameni nevinovaţi”, a declarat unul dintre autorii investigaţiei citate, David Matas, un renumit avocat de drepturile omului, care a catalogat „genocidul medical” desfăşurat de PCC drept „o formă a răului fără precedent pe această planetă”.

Între timp, alte milioane de vieţi inocente suferă prin puşcării. Viaţa multora atârnă de un fir de ață: de o bătaie în uşă care să-i ducă în vreo puşcărie, de o altă anchetă violentă, sau de o nouă tortură care să le aducă moartea.

Un Exemplu de Demnitate Umană

În pofida schimbărilor la vârf în China, campania de exterminare împotriva Falun Gong continuă și astăzi, deși a devenit evident că eradicarea Falun Gong este imposibilă, chiar şi pentru o maşinărie criminală atât de bine pusă la punct cum este cea a Partidului.

De la începutul măcelului, două generaţii de lideri s-au perindat la conducerea Partidului și un număr impresionant de membri ai Partidului și funcționari ai statului au fost împinşi să ia parte în mod direct sau indirect la crime.

Odată cu ieşirea din scenă a liderilor care au declanşat teroarea, au apărut întrebări privind motivele şi posibilitatea continuării represiunii. Nimeni nu ştie însă cum s-ar putea opri sau continua măcelul.

De partea lor, victimele care mai trăiesc în „libertate” în China şi în afara ei, cer în continuare pedepsirea vinovaţilor. Iar noi trebuie să fim conștienți că răul nu poate umbla pe stradă, la lumina zilei, dar că în timp poate cuprinde totul. Pe fiecare dintre noi, oricât de închişi în turnurile noastre de fildeş şi oricât de departe ne-am crede. Asistând pasivi la crime în văzul lumii, într-o zi riscăm să ajungem și noi victimele crimelor în văzul lumii. Iar până atunci, complici prin inacțiunea noastră. Chiar și un gând bun, pentru alți semeni de-ai noștri aflați la greu, contează enorm.

Revenind la Falun Gong, la peste două decenii de când Jiang Zemin a demarat genocidul ce a însângerat China, practica nu numai că nu a dispărut, ci s-a extins în afara graniţelor, în peste 110 ţări. De-a lungul vremii, a primit mii de premii şi onoruri, iar fondatorul său a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace pentru contribuţia adusă omenirii prin principiile şi beneficiile practicii.

Iar practicanţii Falun Dafa au dat, întregii lumi, un exemplu de curaj şi demnitate prin rezistenţa lor în faţa brutalităţii regimului comunist. În ciuda unor presiuni inimaginabile, ei nu au renunțat la Adevăr, Compasiune și Toleranță, valori în care ne putem regăsi cu toții, indiferent de țara în care trăim, și nici nu au acceptat pasiv abuzurile unui regim criminal. Au rezistat pașnic, dar ferm, și-au pus viața în joc pentru a-i ajuta pe cei aflați prin pușcării sau persecutați în tot felul de moduri, precum și pe restul chinezilor să nu participe din cauza propagandei la comiterea de fapte rele, pentru care, fiecare dintre noi mai devreme sau mai târziu trebuie să plătim.

Mulţi dintre practicanți, asumându-şi riscuri personale, au lucrat neobosit atât în China, cât și la nivel internațional, pentru a expune şi a opri atrocităţile. Și fac asta, fără încetare, de peste două decenii.

Iar în urma acestor eforturi neîncetate, mulţi chinezi din toate categoriile sociale au reuşit să vadă dincolo de minciunile şi propaganda defăimătoare a PCC şi nu de puţine ori au luat atitudine în mod concret pentru susţinerea practicanţilor Falun Gong. Mai mult, unii dintre cei care îi persecutau pe aderenţii Falun Dafa, înșelați fiind de propaganda PCC, şi-au schimbat radical atitudinea: mulți dintre membrii forţelor de ordine şi funcţionari din anumite localităţi protejează acum în mod activ rezidenţii care practică Falun Dafa şi refuză să-i aresteze pentru activităţile lor de informare a publicului.

Expunerea atrocităţilor a declanşat, de asemenea, în interiorul Chinei un val imens şi constant de demisii din Partidul Comunist Chinez şi din organizaţiile sale afiliate, fapt ce a cutremurat din temelii regimul roşu. Până acum peste 350 de milioane de chinezi au decis să renunțe la adeziunea lor.

Vremurile se schimbă, roţile Istoriei se învârtesc. Jiang Zemin – pe vremuri unul dintre cei mai temuţi casapi ai Chinei – și toți acoliții săi vor trebui la un moment dat să dea socoteală pentru crimele lor.

Iar povestea practicantilor Falun Gong încă nu s-a terminat. Ei nu sunt victime, cum ar fi vrut Partidul Comunist Chinez, ci eroii zilelor noastre, cei care, prin exemplul lor, au arătat că Teroarea, oricat ar fi de dură și de neagră, nu poate stinge Lumina din noi. Au arătat că Adevărul, Compasiunea și Toleranța sunt mai puternice decât orice formă de Rău. Prin curajul și bunătatea lor, ei sunt o sursă de inspirație pentru noi toți.

🕊️
Și noi, românii, putem lua poziție și cere oprirea persecuției împotriva practicanților Falun Gong. Vă puteți aduce contribuția prin semnarea acestei petiții online.